Pădurea Comunitară Ineu – un viitor mai verde împreună!
Astăzi, am făcut un pas semnificativ spre un mediu mai sănătos! Cu sprijinul extraordinar al Celestica, cărora le mulțumim în mod special, dar și al partenerilor noștri de la Primăria Comunei Ineu, Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră Oradea și tuturor celor implicați, Pădurea Comunitară Ineu a prins viață!
5.000 de puieți au fost plantați pe 1 hectar, cu ajutorul a peste 100 de voluntari de la Celestica. Speciile plantate – nuc negru, stejar pedunculat și stejar roșu – vor forma o pădure care va aduce beneficii nu doar naturii, ci și comunității locale.
Această inițiativă este mult mai mult decât o acțiune de plantare de arbori – este despre oameni care se unesc pentru un scop comun, despre educație, recreere și un viitor sustenabil. Cei care au contribuit astăzi vor putea să se bucure de acest spațiu verde și liniștit, iar generațiile viitoare vor continua să se hrănească din frumusețea și resursele pădurii.
Și acesta este doar începutul! Ne dorim să mobilizăm tot mai mulți voluntari și parteneri pentru a extinde această pădure și a inspira cât mai multe comunități.
Hai să construim împreună un viitor mai verde!